CEFALEEA ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI COVID-19: REZULTATE PRELIMINARE ALE UNUI SONDAJ NAȚIONAL
Oxana GROSU¹,³, Stela ODOBESCU³, Lilia ROTARU³, Galina CORCEA³, Gabriela NACU¹,², Ion MOLDOVANU²,³
¹ Laboratorul Boli Cerebrovasculare și Neurorecuperare, Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”
² Catedra Neurologie 1, USMF „Nicolae Testemițanu”
³ Laboratorul Neurologie Funcțională, Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”
https://doi.org/10.52556/2587-3873.2021.4(91).23-27
Rezumat. Cefaleea în contextul pandemiei COVID-19 este un subiect actual, fiind divizată în cefaleea anterior infectării, cefaleea atribuită infecției COVID-19 și cefaleea post COVID-19. Scopul cercetării a fost analiza particularităților de evoluție și tratament al cefaleei în perioada pandemiei COVID-19 în cohorta pacienților din Republica Moldova. Studiul prezentat este unul descriptiv de tip sondaj. Persoanele care au suportat infecția COVID-19 cu cefalee au fost solicitate să completeze online un chestionar structurat, validat și aprobat, care cuprinde întrebări referitoare la: aspecte demografice, comorbidități, semne clinice ale infecției COVID-19, cefalee anterior infecției COVID-19, cefalee în timpul suportării infecției COVID-19, cefalee post COVID-19, screening pentru anxietate, depresie și tulburări de somn. Sunt prezentate datele colectate timp de 3 luni de la lansare (ianuarie – martie 2021). Studiul a demonstrat că jumătate (58.3%) dintre respondenți au prezentat diferite forme de cefalee anterior infectării COVID-19. În perioada de infectare – 91% dintre respondenți au prezentat accese de cefalee atribuită COVID-19, care se prezentau de intensitate crescută, localizare holocraniană, fiind asociate cu așa semne, ca vertijul, greața, semne vegetative periferice, astenie pronunțată (80%) și dureri cu altă localizare (85.5%). Cefalee persistentă post COVID-19 au prezentat 62.7% respondenți, ea fiind gravă pentru 16.7% dintre ei. Rezul- tatele preliminare arată că cefaleea în perioada COVID-19 este prevalentă și persistă post COVID-19, determinând o dizabilitate și costuri crescute. Studii ulterioare sunt necesare pentru a valida aceste rezultate. Cuvinte-cheie: cefalee, COVID-19, sondaj, post COVID.