STATUTUL COGNITIV ȘI EMOȚIILE CA DETERMINANȚI AI FRAGILITĂȚII LA VÂRSTNICI

Ana POPESCU, Gabriela ȘORIC, Elena COȘCIUG, Ana POPA, Anatolie NEGARA, Nicolae BODRUG

IP Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu

CZU: 616.89-008.43/.48-053.9+612.67

Rezumat. Fragilitatea cognitivă este un concept nou introdus în geri- atrie și reprezintă un termen utilizat preponderent pentru persoanele vârstnice care prezintă deficit cognitiv sau stadiu de predemență asociată cu alte probleme de sănătate. Pe lângă aceasta, un determinant al sindromului de fragilitate este și statutul emoțional al vârstnicului, care formează mo- delul biopsihosocial al sindromului. A fost efectuat un studiu pentru a elucida determinanții sindromului de fragilitate, și anume statutul cognitiv și cel emoțional la populația vârstnică, precum și a determina factorii de risc ai fragilității cognitive. Studiul a fost realizat pe un lot de 224 de pacienți cu vârsta cuprinsă între 65 și 96 de ani, media = 71,64±0,1 ani, internați în secțiile de geriatrie ale IMSP Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în perioada ianuarie – iunie 2019. Conform rezultatelor aplicării criteriilor Fried de fragilitate, au fost formate trei loturi de studiu: lotul 1 – pacienți vârstnici fragili, lotul 2 – pacienți vârstnici prefragili, lotul 3 – pacienți vârstnici robuști. În baza criteriilor Fried, au fost stabilite tipurile sindromului de fragilitate: fizic, cognitiv sau social. În această abordare, fragilitatea este concepută ca un sindrom ce include domenii cum ar fi funcția cognitivă, funcționalitatea şi factorii sociali – entități care se suprapun peste procesul îmbătrânirii. Cuvinte-cheie: sindrom, vârstnici, fragilitate cognitivă.

Vezi articolul integral